Categorii
Versuri

Omul vechi și omul nou

În Biblie se scrie despre cum să ne dezbrăcăm de omul vechi și să ne îmbrăcăm în omul nou. Să privim în sus. Din întuneric să devenim lumină. Corpul ancorat în suflet, nu în elemente exterioare. Închizi ochii și te simți pe tine, nu zbori pe Cer ci în sufletul tău. Este un subiect interesant, din punctul meu de vedere. Era legenda aceea despre cum când omul a fost făcut de „zei” au pus fericirea în el și se spune că cea mai mare prostie a omului este că-și pune fericirea în afară.

Tot îmi repet cu ardoare că vreau să fiu acordat cu omul nou, strâng pumnii și îmi repet, nu cu omul vechi. Să supun trecutul, să mă rup de dureri. Vreau să gândesc pozitiv, vreau să nu fiu un monstru negativist, vreau să văd lumină curată când privesc în oglindă, vreau să fiu un focar de energie și gândire pozitivă. De cunoaștere corectă și înțelepciune.

Aș vrea să cred că e doar o alegere. Conștiința colectivă, frecvența gândurilor. Unitate, rupere de întuneric, învingerea bestiei, eliberare, deci autocontrol pentru Dumnezeu. Să înving ceea ce mă trage înapoi, deci! Să trec de poartă, chiar dacă doare!

Să fiu curajos, să fiu în acord cu inima mea dreaptă! Să mă remodelez, reîmpachetez. Să scap de problemele pe care mi le fac în mintea mea. Să nu mai dau vina pe alții. Dacă totul este precum ce e înăuntru?

Decid clar asta și sper că e doar o chestiune de timp.

Încep enervându-mă pe mine și alegând să am echilibru între elemente, enervându-mă! În loc de „De ce, Doamne?” să întreb „Ce anume, Doamne?”.

Dacă pot recomanda cuiva ceva ca să-și schimbe viața în bine este să se enerveze pe el înșiși până îi pușcă nervii. Răsplata vine garantat, chiar dacă ajungi să faci călătorii în timp în mod inconștient. Happy end. 👀

Melodia de azi:

Nu este nebun acela care dă ceea ce nu poate ține, ca să câștige ceea ce nu poate pierde!

Jim Elliot (martir)

Inspirație și imagine.

0 0 voturi
Article Rating
Abonare
Anunță la
guest
0 Comments
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile