Categorii
Muzică Versuri

Când gândurile pierd…

Pășesc din trecut în viitor și apoi înapoi în trecut, mă așteaptă aceleași momente cheie. Dar la fiecare pas pare că cineva-mi șlefuiește creierul.

Ascultam o melodie tristă și serioasă. Nici nu mai știu ce melodie să ascult, deși am acces la milioane. Doar una e cu suflet, dar îmi vine să-i dau play până-și pierde din semnificație. Îmi trebuie o pauză și de la asta. Voința ce-am ținut-o aproape de mine până acum începe a mă părăsi căci nu-și mai găsește locul în mine. Fără ea eram mai rău decât sunt acum, dar nu știu cu ce mă mai ajută acum.

Îmi dau seama că aproape toate lucrurile sunt trecătoare. Cel mai rău e că și gândurile sunt la fel.

Când gravitația mă apasă pe piept și nu pot respira ușor nici când încerc să adorm, când nu mai pot să-mi imaginez mare lucru, când sunetele îmi revelează o lume malefică și răuvoitoare, unită întru orbire sau surzire. Mă uit la mâinile mele și iar îmi vine să-nchid ochii, mâini sortite pieirii.

Când speranța de a crește e înlocuită cu bucuria de a putea dormi.

Când ai câțiva bani dar nu-ți poți recâștiga sănătatea cu ei.

Când toate-s cu susul în jos și dragostea piere la fiecare pas câte puțin. Când mai fac un gest de dragoste, m-apucă tremuratul. Și un animal pare a fi mai iubibil decât un om prost.

Când mă întrec și melcii la viteza de citire.

Când mă doare corpul, și sufletul nu mi-l mai simt. Când mintea mi-e blocată și goală.

Când mă bucur de ce văd dar mă bucur mai mult să închid ochii.

Când pe cer aproape nu mai văd stele, și albastrul devine negru.

Atunci renunț la gânduri de îmbogățire, la a salva toată lumea de rău, ci mă concentrez pe aproapele meu, și mă bucur cât pot de fiecare clipă petrecută cu ei. Aștept să treacă lumea asta, să vină o viață nouă. Aștept întorcând obrazul să treacă toate necazurile. Mi-a zis un creștin cândva că lumea asta va pieri… în foc. Am citit Noul Testament și sunt sigur că trăim vremurile din urmă, când viteza e mare și e folosită în scopuri distructive, inumane.

M-am săturat și de a scrie, când pot învăța atât de încet de la cărți, oameni. De parcă nu m-aș fi săturat oricum înainte. De ce să scriu când împart doar orbire?

Singura mea speranță vie în momentul acesta este viața veșnică. Să mă bucur de lucrurile materiale este un fel de a cădea într-o capcană în care oricum intru puțin. Răceala absolută mi-e ghid.

Echilibrul meu rămâne în ideile pe care nu le exprim. În rest… Sunt trist. Secat de viață mă bucur că mai sunt creștini prin această țară și las totul să curgă de la sine. Teatru aiurit, va pieri cândva. Peste 700,000 de morți în SUA datorită pandemiei… Încotro se îndreaptă lumea asta oare? Mor oameni valoroși, tinerii ce fac? Eu nici nu pot ști bine de ei. Cine poate ști? Cine le poate cuprinde pe toate cu mintea? Mă gândeam să lucrez cu probabilități, dar atât de încet mă cultiv că mai bine mă las pierdut și umilit.

Ce-mi rămâne? Să muncesc ca pentru Dumnezeu, nu ca pentru șef. Să citesc, cât pot, cum pot. Să mă bucur că mai am vise oricât de mici. Să ascult muzică bună. Să fiu drept cât pot. Mă bucur de 2 zile de odihnă ciudată pe săptămână, și nopți lungi, dar speranțe mari n-am.

Sănătatea e trecătoare, la fel și ne-sănătatea. Trupul e trecător, spiritul nu. La dragoste încerc să nu mă mai gândesc.

Ce să mai scriu? Este posibil ca peste câteva zile să mă trezesc că nu mai pot scrie.

Un gând bun? Dumnezeu este acolo sus și ne veghează, și ne dă la toți ce merităm în timp. Îmi pare rău uneori că nu pot face mai mult bine, dar raiul nu va fi gol! Să încercăm să ne bucurăm de orice ne dă Dumnezeu, plăcut și mai ales neplăcut! Se va termina cu bine!

Doamne, ajută-ne să creștem!

0 0 voturi
Article Rating
Abonare
Anunță la
guest
2 Comments
Cele mai vechi
Cele mai noi Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
Poteci de dor
Poteci de dor
17 zile în urmă cu

Mulţumim, Silviu, pentru gândurile tale! fii sigur că vei fi răsplătit pentru binele pe care-l faci!