Această poezie este pentru cei care sunt cum eram eu.
Un îndemn din spate, aproape panaceu.
Este pentru mine, pentru români,
pentru frăția universală din care facem toți parte, cei cu 10 degete la mâini.
Vorbește mai rar decât alții,
că limba nu-i mitralieră să-i împuști pe ceilalți.
De ce să te grăbești când ai altă dimensiune accesibilă?
Ca să-ți dezactivezi juma’ de creier, chiar și așa instabilă?
Alergi când ești obosit și ai mijloc de transport?
Nu. Ca Ceaușescu? Ca văzătorii. E ca un mușchi, ca un sănătos sport,
Limba fără de sunete.
Ochii? Lumina trupului! Cei mai frumoși la un om, suflete!
Așteaptă după ochi! Amână alte lucruri!
Cu lățime de bandă! Fără certuri!
Dacă tot avem calculatoare,
Creierul este ca o aplicație mare!
Rar nu înseamnă prost.
„Nu te grăbi să te mânii” scrie în Biblie, și nu zic neapărat de post!
Imaginează în loc să vorbești!
Asta înseamnă a asculta, a gândi, de suferință astfel te scutești.
Dacă nu poți, măcar imită și taci.
Altfel, pune-ți scotch pe gură că degeaba aur îmbraci.
Stai blând, ascultă de cine imaginează și visează bine,
Și într-o bună zi o să ajungi să găsești toate răspunsurile în tine.
Blând, răbdător, nu fii prost și învață pentru sine
Că zâmbești mai frumos când știi ceva bine.
În amintirea domnului scriitor Pavel Coruț, care a plecat dintre noi în dimineața zilei de 28.10.2021 și a încercat mult să-mi deschidă ochii până în acel punct. Poate a reușit.
Ultima postare personală a domnului Coruț de pe Facebook-ul personal:
